„Știu exact prin ce treci.” O expresie care poate ascunde o neînțelegere – Catrina Boată
Oct 12, 2026Cineva îți povestește despre o situație dificilă, iar înainte să termine, îți vine în minte o întâmplare din propria viață.
Ai trecut și tu prin ceva asemănător.
Recunoști emoțiile, îți amintești ce ai simțit și, aproape fără să îți dai seama, începi să pregătești răspunsul.
„Știu exact prin ce treci.”
O spui cu cele mai bune intenții. Vrei să îi arăți că nu este singur, că îl înțelegi și că există o cale de a merge mai departe.
Dar în acel moment se poate întâmpla ceva neașteptat.
În loc să descoperi povestea celuilalt, începi să o asculți prin prisma propriei povești.
Și tocmai experiența care credeai că vă apropie poate deveni motivul pentru care nu îl mai auzi cu adevărat.
👥 Aceeași experiență nu înseamnă aceeași realitate
Imaginează-ți că două persoane sunt atinse în același fel.
Una tresare și spune că a durut-o.
Cealaltă începe să râdă, pentru că atingerea i s-a părut un gâdilat plăcut.
Gestul a fost același.
Dar experiența celor două persoane este complet diferită.
La fel se poate întâmpla și în situațiile mult mai complexe ale vieții.
Două persoane pot trece printr-o despărțire, printr-o schimbare profesională sau printr-o perioadă solicitantă la serviciu.
Din exterior, experiențele lor pot părea aproape identice.
Dar fiecare le trăiește cu propriile valori, temeri, resurse și responsabilități.
Ceea ce pentru tine a fost o provocare pe care ai reușit să o depășești într-un anumit fel poate avea o semnificație cu totul diferită pentru altcineva.
Și aici apare capcana.
În clipa în care recunoști o situație familiară, poți avea impresia că știi deja ce urmează să îți spună omul din fața ta.
Nu mai ești la fel de curioasă să descoperi detaliile.
Începi să cauți asemănările cu ceea ce ai trăit tu.
Iar răspunsul tău riscă să fie potrivit pentru experiența ta, nu pentru realitatea lui.
Faptul că ai trecut printr-o situație asemănătoare îți poate oferi un punct de plecare pentru empatie. Nu îți oferă însă acces automat la ceea ce simte celălalt.
🔎 Ce nu vezi atunci când crezi că ai înțeles deja
Gândește-te la o colegă care se plânge frecvent de volumul de muncă, de termenele scurte și de cât de solicitante sunt zilele ei.
La început, s-ar putea să îți pierzi răbdarea.
Și tu ai responsabilități. Și tu lucrezi peste program. Și tu ai lucruri de rezolvat după ce pleci de la serviciu.
Așa că îți vine să îi spui:
„Și eu trec prin asta, dar încerc să mă descurc.”
Doar că această comparație pornește de la o presupunere: că amândouă vă întoarceți acasă în condiții asemănătoare.
Dar dacă ea are doi copii mici care depind de ea?
Dacă partenerul nu înțelege cât de solicitantă este perioada prin care trece?
Dacă, după o zi încărcată la serviciu, acasă o așteaptă alte responsabilități pentru care nu are suficient sprijin?
Dintr-odată, ceea ce părea doar o nemulțumire repetată capătă un context pe care nu îl cunoșteai.
Asta nu înseamnă că orice comportament devine automat acceptabil odată ce îi înțelegi cauza.
Poți să recunoști dificultățile prin care trece cineva și, în același timp, să păstrezi limite sănătoase în relația cu acea persoană.
Dar există o diferență importantă între a reacționa la un comportament pe baza unei etichete și a încerca să înțelegi ce se află în spatele lui.
În primul caz, ai deja o concluzie.
În al doilea, lași loc unor informații care ți-ar putea schimba perspectiva.
Iar uneori, o întrebare precum „Ce anume face perioada aceasta atât de apăsătoare pentru tine?” poate deschide o conversație pe care comparațiile nu ar fi lăsat-o să înceapă.
🧭 Când propria soluție nu este și soluția celuilalt
Există însă o altă situație în care experiența personală ne poate limita perspectiva.
Atunci când cineva ne cere părerea despre o decizie importantă.
Imaginează-ți o femeie căreia i se propune să conducă o echipă.
În loc să se bucure de oportunitate, se teme că va ajunge în conflict cu oamenii pe care ar urma să îi coordoneze.
În mintea ei există doar două variante: acceptă rolul și se confruntă cu tensiunile pe care le anticipează sau renunță și pleacă din companie.
Tu ai trecut cândva printr-o experiență asemănătoare.
Îți amintești cum ai preluat pentru prima dată o funcție de conducere, cum ai învățat din mers și cum ai reușit să construiești o relație de colaborare cu echipa.
Ar fi tentant să îi povestești imediat ce ai făcut și să îi recomanzi aceeași abordare.
Dar experiența ta nu este un manual pentru viața ei.
Poate are alte resurse, alte relații profesionale sau alte temeri.
Poate nici măcar nu își dorește acel rol, iar întrebarea importantă nu este cum să îl accepte, ci dacă i se potrivește.
În loc să îi oferi direct soluția ta, ai putea explora împreună cu ea ce anume o sperie, ce presupune noua responsabilitate și ce posibilități nu a luat încă în calcul.
O soluție care a funcționat pentru tine poate fi o sursă de inspirație pentru altcineva. Dar nu trebuie să devină răspunsul pe care îl impui înainte să îi înțelegi situația.
Aici curiozitatea schimbă calitatea conversației.
Nu pentru că ai renunța la ceea ce știi, ci pentru că accepți că experiența ta este doar una dintre perspectivele posibile.
Și, în loc să îi spui celuilalt ce ai face tu în locul lui, îi oferi ocazia să descopere ce poate face el, pornind de la propriile valori și resurse.
Poate că aceasta este una dintre cele mai importante forme de respect într-o conversație.
Să poți rămâne alături de un om chiar și atunci când nu ai un răspuns pregătit.
Și să accepți că ceea ce pentru tine pare evident poate arăta complet diferit din locul în care se află el.
Empatia nu îți cere să trăiești povestea celuilalt ca și cum ar fi a ta. Îți cere să îi faci loc să ți-o spună așa cum o trăiește el.
🎧 Vrei să aprofundezi acest subiect?
Dacă vrei să descoperi mai multe despre felul în care propriile experiențe îți pot influența modul de a-i înțelege pe ceilalți și despre cum curiozitatea și întrebările potrivite pot transforma calitatea conversațiilor tale, poți asculta episodul integral de podcast.
