Renunțarea la control: cum ne împiedică rolurile să fim prezenți în propria viață? – Ana-Maria Alexandru

Ne stabilim obiective, facem planuri și ne imaginăm cât de bine ne vom simți atunci când vom ajunge acolo unde ne dorim. 

Dar, uneori, suntem atât de preocupate să ajungem la destinație, încât uităm să ne bucurăm de ceea ce trăim pe drum.

Vrem să știm ce urmează, să avem răspunsurile potrivite și să ne asigurăm că lucrurile se desfășoară așa cum ne-am propus.

Și, fără să ne dăm seama, încercăm să păstrăm același control chiar și în momentele în care viața ne invită să facem altceva: să ascultăm, să fim prezente și să descoperim ceea ce nu știm încă.

Cum ajungem aici?

Uneori, răspunsul se ascunde în rolurile pe care le jucăm în fiecare zi.

🎭 Când pleci de la serviciu, dar rolul rămâne cu tine

La serviciu, poate ești obișnuită să organizezi, să iei decizii și să le spui celorlalți ce au de făcut. Ai responsabilități clare, iar capacitatea de a ține lucrurile sub control te ajută să îți îndeplinești sarcinile.

Apoi, ziua de lucru se încheie și ajungi acasă.

Te întâlnești cu familia, vorbești cu cei dragi și îți continui activitățile obișnuite. Doar că, uneori, fără să observi, continui să te comporți ca și cum ai fi încă la serviciu.

Imaginează-ți o profesoară care, după o zi petrecută la școală, ajunge acasă la copiii ei.

Obișnuită să ofere indicații și să stabilească sarcini pentru elevi, începe să facă același lucru și în familie. Le spune copiilor ce au de făcut, organizează activitățile și folosește tonul autoritar cu care este obișnuită în clasă.

Poate vorbește cu blândețe. Poate intențiile ei sunt cât se poate de bune.

Însă copiii ei nu sunt elevii din clasă.

Au în față aceeași persoană, dar relația este diferită. Iar ceea ce funcționează în rolul de profesor nu răspunde întotdeauna nevoilor pe care le au copiii în relația cu mama lor.

Nu este vorba despre a renunța la responsabilitate sau la capacitatea de a organiza lucrurile, ci despre a recunoaște că fiecare relație are nevoie de o altă parte din noi.

Iar această diferență devine și mai importantă atunci când cineva drag vine către noi într-un moment de vulnerabilitate.

💬 Când vrei să ajuți, dar celălalt are nevoie doar să fie ascultat

O prietenă îți povestește că trece printr-o perioadă dificilă.

O asculți, încerci să înțelegi ce s-a întâmplat și, aproape fără să îți dai seama, începi să cauți soluții.

Poate ai trecut printr-o experiență asemănătoare și știi ce te-a ajutat. Poate privești situația din exterior și vezi câteva lucruri pe care ea încă nu le observă.

Așa că îi spui ce ai face în locul ei.

Îți dorești sincer să o ajuți.

Dar, în timp ce tu încerci să găsești o rezolvare, ea poate încearcă doar să îți spună cât de greu îi este.

Poate are nevoie să plângă. Să își exprime emoțiile fără să fie întreruptă de un sfat. Să simtă că cineva este acolo, lângă ea, fără să aștepte să își revină sau să găsească imediat o soluție.

Și atunci, deși intenția ta este să îi fii alături, graba de a rezolva problema te poate împiedica să observi ceea ce îți cere cu adevărat.

Pentru că, uneori, un prieten nu are nevoie de cineva care să îi arate drumul.

Are nevoie de un umăr pe care să plângă.

Iar pentru a-i putea oferi acest lucru, este nevoie să lași deoparte, măcar pentru câteva momente, răspunsul pe care crezi că îl ai deja.

Să accepți că omul din fața ta poate trăi aceeași situație într-un mod diferit de al tău și că perspectiva ta nu este singura posibilă.

Această disponibilitate de a asculta nu schimbă doar felul în care suntem alături de cei dragi. Ea poate influența și cât de mult ne permitem să învățăm din întâlnirile cu ceilalți.

🔎 Ce mai poți descoperi atunci când crezi că știi deja?

Ajungi la un eveniment în care oamenii se întâlnesc pentru a-și împărtăși experiențele, pentru a vorbi deschis despre ceea ce simt și pentru a crește împreună.

Poate ai mai participat la astfel de întâlniri. Ai citit, ai învățat și ai acumulat informații care te-au ajutat să îți formezi propriile convingeri.

La un moment dat, cineva începe să vorbească despre o experiență personală.

Îl asculți câteva clipe, iar în mintea ta apare gândul:

„Eu știu deja asta. Am mai auzit lucrurile acestea.”

Și poate chiar le-ai auzit.

Dar, din momentul în care ai decis că nu mai ai nimic de descoperit, cât de atentă mai ești la ceea ce îți împărtășește omul din fața ta?

Poate că experiența lui conține o perspectivă la care nu te-ai gândit. Poate că a trecut printr-o situație asemănătoare cu a ta, dar a înțeles-o într-un mod complet diferit.

Nu este nevoie să îi dai dreptate sau să renunți la ceea ce crezi pentru a-l asculta.

Perspectiva lui nu trebuie să fie mai bună sau mai proastă decât a ta. Poate fi pur și simplu diferită.

Însă, dacă rămâi convinsă că deții deja adevărul, nu îi mai oferi acelei perspective șansa de a ajunge la tine.

Ai venit într-un spațiu în care oamenii își dau voie să fie autentici, să își exprime emoțiile și să învețe unii de la ceilalți, dar riști să pleci doar cu informațiile pe care le aveai când ai intrat.

Și astfel, tocmai ceea ce considerai un avantaj — experiența și cunoștințele tale — poate deveni o limită atunci când nu mai lași loc pentru nimic nou.

Creșterea împreună devine posibilă atunci când fiecare își poate aduce propria experiență, fără să simtă nevoia de a demonstra că știe mai mult decât ceilalți.

Iar această schimbare începe în momentul în care observi ce se întâmplă în tine înainte să reacționezi.

🧠 Ce se întâmplă pe „autostrada minții” tale?

În fiecare zi, trecem prin roluri diferite.

Suntem lideri sau colegi la serviciu, părinți în relația cu copiii noștri, parteneri, prieteni și, indiferent de vârstă, rămânem copii în relația cu propriii părinți.

Asemenea unor actori, intrăm pe scene diferite, fiecare cu propriul context și cu propriile relații.

Numai că, spre deosebire de un actor care știe când se încheie o scenă, nu observăm întotdeauna momentul în care ar fi nevoie să ieșim dintr-un rol.

Uneori, continuăm să dăm indicații după ce am plecat de la serviciu. Alteori, oferim soluții înainte să aflăm dacă sunt dorite sau ne grăbim să respingem o perspectivă pentru că suntem convinse că știm deja răspunsul.

Și, de multe ori, toate acestea se întâmplă înainte să ne oprim măcar o clipă asupra propriilor gânduri.

Poate că, atunci când o prietenă îți povestește despre o problemă, primul impuls este să te gândești cum ai rezolva-o tu.

Poate că, atunci când cineva îți prezintă o opinie diferită, începi imediat să cauți argumente prin care să îți susții punctul de vedere.

Sau poate că, atunci când lucrurile nu se desfășoară conform planului, simți nevoia să intervii și să le readuci în direcția pe care ai stabilit-o.

Sunt reacții care pot deveni atât de familiare, încât nici nu le mai observăm.

Dar ce s-ar întâmpla dacă, înainte să le urmezi, ți-ai acorda un moment în care să privești ceea ce se petrece în mintea ta?

Să observi de unde vine nevoia de a avea răspunsul, de a conduce situația sau de a demonstra că ai dreptate.

Poate că nu vei găsi imediat o explicație. Însă simplul fapt că începi să fii atentă la aceste gânduri îți oferă posibilitatea de a alege cum răspunzi.

În loc să oferi automat un sfat, poți să asculți.

În loc să presupui că știi deja, poți să descoperi cum vede celălalt lucrurile.

Iar în loc să încerci să controlezi fiecare situație, poți să observi ce îți oferă experiența pe care o trăiești.

🛤️ Și dacă bucuria călătoriei începe tocmai aici?

Poate că, până acum, ai privit dezvoltarea personală ca pe un drum către un anumit rezultat.

Să depășești un blocaj. Să îți înțelegi emoțiile. Să ajungi într-un loc în care să te simți mai bine cu tine.

Dar, în timp ce cauți răspunsuri și încerci să ajungi acolo unde îți dorești, viața continuă să se întâmple.

În conversația cu prietena care are nevoie de tine. Într-o întâlnire cu oameni care privesc lumea diferit. Într-un moment petrecut acasă, în care descoperi că cei dragi au nevoie de altceva decât ești obișnuită să le oferi.

Fiecare dintre aceste experiențe îți poate arăta ceva despre tine.

Despre rolurile în care te simți confortabil, despre gândurile pe care le urmezi fără să le observi și despre felul în care nevoia de control îți poate limita disponibilitatea de a primi ceea ce vine din exterior.

Și poate că, atunci când începi să privești cu mai multă atenție aceste momente, descoperi că dezvoltarea ta nu se întâmplă doar atunci când atingi un obiectiv.

Se întâmplă și în relațiile pe care le construiești, în perspectivele pe care îți dai voie să le explorezi și în lucrurile pe care le înveți despre tine pe parcurs.

Pentru că nu doar destinația îți poate aduce bucurie.

Uneori, tocmai ceea ce descoperi despre tine și despre ceilalți pe drum schimbă felul în care trăiești întreaga călătorie.

🎧 Vrei să aprofundezi acest subiect?

Dacă vrei să afli mai multe despre cum să renunți la nevoia de control, să recunoști rolurile din care acționezi și să fii mai prezentă în relațiile tale, poți asculta episodul integral de podcast.

🔗 ASCULTĂ EPISODUL INTEGRAL